Feeds:
Articole
Comentarii

Vinerea mare! Stau in casa, afara este oribil, nu prea am chef de ceva anume, ma plimb pe net intr-o doara, fara niciun tel, doar la trecerea timpului. Dau peste pagina mea de om de film, o deschid si vad ca sunt niste comentarii. Le deschid si vad ca un domn din Deva ma injura strasnic, ma catalogheaza intre actorii de doi lei, ma gratuleaza cu apelative piparate pentru ca sunt (eram) membru CNA si probabil nu faceam ceea ce credea domnia sa ca trebuie musai sa fac. Injuraturi am mai gasit eu de-a lungul timpului la adresa mea si toate de la oameni pe care nu i-am vazut si nu m-au vazut niciodata pana acum, care nu m-au vazut jucand, nu mi-au citit cartile nu au trecut pragul teatrului pe care il conduc. M-au injurat din principiu, pentru ca un individ aflat in politica ( mai ales in acea perioada m-au porcait) trebuie, nu-i asa, imbalat cum se cuvine pentru orice eventualitate.
Nu este nicio problema, voi supravietui, numai ca injuraturile acestea le-am citit in Vinerea Mare, zi cu primejdie pentru gandurile rele.
Doamnelor, domnilor, sa aveti un Paste fericit, cu lumina si ganduri bune. Pentru ceea ce ati gandit, ati spus sau ati scris mizerabil despre mine – si eu consider ca pe nedrept – va iert!

Tristeti botosanene!

M-am aflat in urma cu cateva zile la Botosani pentru a-mi vedea parintii si, fiind soare si cald mi-am zis sa fac si o plimbare prin oras, prilej pentru a-mi reaminti anii de copilarie si, mai ales, anii in care, parlamentar fiind, soseam saptamanal aici si, in felul meu, incercam sa determin o schimbare de optica, sa impun un punct de vedere privitor la modul in care arata orasul, oamenii, la modul in care orasul nostru se plaseaza in peisajul urban romanesc. Am fost cumplit de dezamagit. Nu ca nimic nu s-a intamplat dar parca lucrurile au dat inapoi, s-au coscovit la fel ca peretii caselor vopsite in toate felurile, fara urma de vreun oarecare gust estetic. La parterul caselor tot felul de buticuri prost gandite, prost organizate, cu marfa imposibil de privit, fiecare zugravit aiurea, cu firme prapadite si, ceea ce este mai neplacut, emanand o tristete de care se molipsesc putinii si dezinteresatii cumparatori. In spatele acestor case o tiganie fara margini, persoane claie peste gramada, in strada, asa cum le place lor, o mizerie lustruita parca si care te desconsidera ca trecator, nu ai ce face pe acolo, nu esti bine venit, ti se arunca priviri neprietenesti, este un spatiu definit de legi proprii. Ma gandesc la centrul vechi din Bucuresti, la spatiile asemanatoare din Varsovia, Praga sau chiar din miile de orase nemtesti mai mititele, asa cam ca Botosaniul. Carciunioare, spatii pentru artisti plastici, magazine cu produse culturale, culoare si caldura, civilitate, spatii care vorbesc cu mandrie despre comunitatile carora le apartin si, nu in ultima instanta, spatii care aduc enorm de multi bani. De ce nu se poate face asta si la Botosani? Nu ar fi clienti pentru niste restaurante cochete? Ba da! Nu sunt artisti plastici in Botosani care ar infrumuseta cu munca lor imaginea targului? Ba da! Sigur, edilii ar trebui sa-si asume responsabilitatea igienizarii spatiului, asigurarii unui cartier in care sa fie mutati tiganii, este neoie de vointa politica si civica. De ce nu se poate? La asta ar cam trebui sa se raspunda. Numai ca nu te poti astepta la vreun raspuns de la niste oameni ca accepta ca orasul lor sa nu aiba o gara, trenurile sa nu aiba vagoane de dormit si de clasa I, ca si cum nici nu ar exista pe harta. Am mers pe la Casa Sofian, de o tristete incomensurabila, pana si cainii comunitari i-au parasit curtea, cel mai frumos monument al orasului se prabuseste sub un munte de dezinteres, de criminal dezinteres, caci disparitia ei poate fi asimilata disparitiei dreptului nostru la mandrie, la trecut. Casa a fost donata de Cosmanca Mitropoliei Moldovei ( cu ce drept, de ce ) care nu are niciun interes fata de Botosani, dupa cum se vede. Casa Sofian arata ca acum zece ani si ma tem ca nu mai poate fi reconstruita. In situatii similare se afla numeroase alte monumente ale orasului incat am ajuns sa apreciez restaurarea casei de langa Liceul de Arta desi transformarea ei in carciuma este contrara legii si vinovati de asta se fac multi oameni, de la procurorul sef al orasului de acum multi ani pana la arhitectul sef al orasului de atunci, la care as adauga si pe reprezentantii Ministerului Culturii, dar, repet, mai bine asa decat o ruina. Incerc sa aflu daca teatrul din localitate are vreo repzentatie, il sun pe directorul acestuia si aflu ca nu au in aceasta seara spectacol, ca de maine cladirea acestuia intra in reparatii si ca politicienii locali au decis sa-l demita impotriva notelor mari acordate de oamenii de teatru din comisia de evaluare, cineva vrea postul lui si gata, afara. Trec cu masina pe langa parc si merg incet pentru ca imi era dor de el, iar un tanar asezat la volanul unei masini mitocanesti ma claxoneaza si ma injura desi avea loc berechet sa treaca pe langa mine. Noua generatie a Botosanilor se ridica, merge in gipane si nu se sinchiseste ca minunea noastra, Casa Sofian se prabuseste. Indiferenta este haina ticalosiei adesea.
Am venit acasa si am cerut un pahar de vin caci plimbarea mi-a facut rau, m-a intristat peste masura.
Ma gandesc serios sa scriu un serial privitor la motivele pentru care vreau sa plec din splendida si nefericita noastra tara, sa plec fizic, asa ca o forma de protest, caci sufleteste nu am cum sa o fac.

Slugile!

Exista de un numar de ani un efort aproape supraomenesc in a demonta iluzia unei statui, a unui lider carismatic, un fel de Mesia venit fara sa dorim, fara sa avem nevoie, dar venit nu se stie cum caci nimeni nu mai este dispus sa recnoasca faptul ca a participat la aceasta descindere in viata noastra a tuturor. Inainte de a muri, bunicul meu a tinut sa aiba cu mine o discutie, chiar daca eram prea tanar pentru a intelege semnificatia ei si mai ales a lucrurlor pe care mi le-a spus. Tocmai se incheiase colectivizarea, ramasese sarac lipit, cu toata averea luata de nemernici si se ducea zilnic sa-si hraneasca vitele si caii pentru ca altminteri ar fi murit de foame din cauza nepasarii celor pusi sa aiba grija. Mi-a spus bunicul ca o vom duce greu si nu neaparat din cauza unuia sau altuia urcati in capul mesei, desi vinovatia stapanului nu poate fi pusa la indoiala si nu poate fi trecuta cu vederea , ci din cauza “slugilor”, mai ticaloase si mai nemiloase decat insusi sistemul.
Si trebuie sa recunosc ca avea perfecta dreptate.
Mai sunt cateva luni pana scapam teoretic de un regim absolut odios, unul care nu ne-a facut cinste, care ne-a umilit, care ne-a mutilat. Se va termina? Stapanul pleaca dar raman “slugile” si ele stiu ca nu le asteapta nimic bun. Stapanul are lucrurile puse in ordine, la adapost chiar de orice interpretare voit rautacioasa, dar slugile nu. Au fost lasate sa-si faca de cap dar nu sa-si acopere urmele. Au trebuit sa latre si sa linga si nu au mai putut sa intre in legalitate fie si aparenta, asadar, ceea ce urmeaza este, daca nu suntem atenti, un regim al “slugilor” si va fi de o mie de ori mai dureros si mai nemilos.
Care sunt ele? De sus si pana jos, care sunt SLUGILE? Ce au facut SLUGILE?
Se stie, se urmareste, se are in vedere?
Daca nu, degeaba ati vrut sa conduceti Romania. Nu luptati cu un singur om, luptati de fapt cu slugile lui, multe, rapace, ticaloase, ferme, hotarate, nemiloase.
Aveti puterea sa le demascati si sa le opriti inmultirea? Acesta nu este doar un program de guvernare ci unul de supravietuire ca natie. Aruncati la gunoi slugile si slugareala si poate vom mai avea o sansa!

Aceasta este Romania!?

Au murit oameni care ar fi trait daca niste derbedei nu s-ar afla la carma acestei tari, daca niste nelegiuti nu ar conduce niste institutii care se ocupa sa ne asculte, sa ne inregistreze pe noi, dar li se rupe efectiv atunci cand este vorba sa salveze niste vieti. Nu are rost sa ne mai facem griji, aceasta este Romania, pentru cativa avem bani, avem deschise linii de finantare, avem ogoare de vandut si cumparat, avem legaturi cu firme rusesti care sunt coordonate de sarbi deci nu e nicio ilegalitate, avem justitie mandra si dreapta cand este vorba sa-l juganim pe unul sau pe altul, avem de toate pentru unii, pentru ceilalti avem dispretul suveran, sila gretoasa, scarba, nepasarea pentru ca asta merita de vreme ce au votata asa cum trebuie…
Ce tara, Doamne, ce tara!
Jeguri minunate si splendide, ascultati-ne dracului cat vreti, intrati-ne in case, in pat, in closet, nu veti afla decat ca va dispretuim din tot sufletul, din toata inima noastra, sa va bata Dumnezeu, asa cum meritati!

Eclaire!

PNL o fi inteles ca lucrurile s-au cam limpezit? Cand nu ai facut nimic in teritoriu timp de patru ani in Opozitie, acum nu ai a te astepta la nimic bun.

Adio!

Am promis ca nu mai comentez fapte politice pentru ca aceasta generatie de politicieni nu merita acest lucru, aceasta generatie si aceea care, iata, a venit dupa noi, pentru ca este alcatuita dupa chipul si asemanarea noastra.

 Si totusi…

Aud ca liberalii dezavuati de noua echipa PNL incearca sa se regrupeze, sa reziste intr-un fel, sa-si gaseasca o modalitate de exprimare. Pana aici cat se poate de firesc, la urma urmelor nu este Antonescu expresia desavarsita a gandirii liberale. Intre cei regrupati ca sa zic asa se afla nume la care tin, precum Chiliman si Tariceanu si creditam cu interes solutia lor, dar, surpriza, cine se mai afla intre ei, ei, asta chiar a intrecut orice imaginatie, omul de casa al ideii de basism in forma ei cea mai penibila, lingusitorul de serviciu, clovnul scenelor de miting portocaliu, deja celebrul intru nimic Ungureanu. Pai, Andrei si Calin, daca voi puteti sta la masa cu astffel de entitati, atunci, sincer, adio!

Care este rolul comediei in general?
Care este rolul acesteia astazi?
De ce au atata nevoie romanii de comedie?
Cata tristete ascunde acest adevar!
V-au mintit si va sugereaza sa radeti!
V-au furat si va invita sa fiti veseli!
V-au intristat si va indeamna sa radeti cu lacrimi!
Nu vi se da nimic dar vi se ofera dreptul de a avea nevoie de comedie!
Nu pot sa nu tin seama de nevoia de a rade a spectatorilor mei si le ofer sansa aceasta prin spectacole pe texte fantastice si cu actori dezlantuiti. Comedia erorilor, Sluga la doi stapani, Cand dragostea poarta paslari, Acul cumetrei Gurton, Canarul albastru, Militarul fanfaron, dar va invit sa meditati asupra ideii ca nu exista comedie in afara tristetii. Nu va amagiti ca veti alunga tristetea razand, chiar daca rasul este un panaceu extraordinar. O veti regasi la serviciu, pe strada, acasa, tristetea nu poate fi alungata decat daca o recunoasteti, o descoperiti, o atacati si o distrugeti. Nu puteti face asta fara teatru. Tara in care vin ingerii, Intrusa, Oglinda, Greva sunt spectacole care vorbesc despre tristete, despre mizerie, despre lacrimi, aveti nevoie de ele tocmai pentru ca am tinut cont de nevoia voastra de a rade. Nu le ocoliti caci fara ele rasul nu va mai fi plin, nu va mai fi proteic, nu va mai fi vindecator. Tristetea fiecaruia dintre voi, confruntata cu aceea a personajelor din spectacolele noastre va dezlantui rasul adevarat, acela care te indarjeste sa lupti pentru ca mizeria, nefericirea, tristetea sa nu mai fie posibile, sa nu mai fie permise. Veniti la teatru pentru a rade plangand si incercati sa traiti plangand de atata ras!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.