Iar mor actorii!
noiembrie 27, 2007 by malaimare
Nu stiu ce mi-a venit sa umblu pe GOOGLE si am dat ça tema áctorul. Mi s-a rupt inima. Doi actori au murit, VictorMoldovan si Radu Panamarenco. Cu amandoi m-am intalnit in cariera mea, amandoi mi-au fost dragi.
Victor Moldovan, Viki cum ii spuneam noi la National, o personalitate ciudata, preocupata de teatru aproape in fiecare minut al zilei, regizor, dar mai ales asistent de regie al unor imense personalitati ale teatrului romanesc. A jucat in multe roluri, dar eu il tin minte mai ales in cel din Oameni si soareci. Am scris despre el in cartea mea SANSA.
Radu Panamarenco, o mare figura. Eram la admiterea in Institutul de teatru, el era in anul doi, cred, a venit langa noi, eram cu mama, si a intrat in vorba. A aflat tot ceea ce trebuia, adica cine sunt, de unde vin, daca am talent, si, intre altele, ca in punga pe care o tinea in mana, mama avea un pui fript. Nu e bun puiul inainte de examen, cade greu, poate sa pice, spune el. Mama i l-a dat lui si Radu a fost foarte multumit, mai ales ca lucrurile s-au legat bine, eu am intrat, el, care era flamand a avut puiul, ani la rand dupa aia am vorbit si am ras de scena aceasta si mi-a spus ca mama gateste cum nu se poate mai bine.
Au murit, din pacate, si imi pare teribil de rau.
Dumnezeu sa ii odihneasca in pace!
Aud şi mă îngrozesc. Nu a fost nici măcar o ştire de un rând în mass-media românească. Oare chiar nu meritau şi ei ultimile aplauze?
Pe VICTOR MOLDOVAN nu l-am văzut decât în piesele rămase pe peliculă şi care mai erau date le la Teatru TV sau cu cine ştie ce ocazii, îmi este vag cunoscut.
Radu Panamarenco mă însoţeşte de când eram copil, era unul dintre oameni care făceau partea interesantă a televiziunii comuniste, acele momente vesele care le am şi acum în memorie şi, parte dintre ele, se mai găsesc şi pe net. Este incredibil câtă indolenţă din partea mediei româneşti. “Ocupaţia” noastră în acea zi era legată de alegeri. Îmi este din ce în ce mai greu să mă simt om.
Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească!
Nu stiu daca UNITERl a zis ceva. Probabil ca as fi auzit, dar la noi, pana si artistii isi dau cu presupusul despre idiotenia care se numeste politica, in loc sa traiasca si sa moara in demnitate.
Sunt din ce in ce mai hotarat sa fac Statutul Actorului. Va fi vorba de obligatii dar si de DREPTURI. Intr-o tara in care ghiulurile mitocaniei stralucesc peste tot, cred ca trebuie sa ne aparam dreptul de a fi considerati oameni. Chiar cu sila.
Fara suparare, dar stiu ca Ion caramitru a incercat ceva referitor la Statutul Actorului, dar cei care s-au opus (si chiar mai grav, n-au fost dispusi sa-l negocieze, sa-l dezbata, sa-l faca acceptabil pentru toate partile implicate) au fost chiar actorii! Am eu informatie gresita? Ma insel eu?
Cred că ne ascundem după declaraţii de presă şi hârtii. Şi acestea sunt folositoare, dar adevăratul statut al omului vine din inima oamenilor. Eu mă simt oarecum privilegiat că am trăit într-o vreme când practic am fost împins spre cultură de cei din jurul meu, am muşcat din cultură timid dar semnificativ, îndeajuns pentru a vrea să am mai mult. Judecata socială actuală este însă materială, cei tineri sunt ori prezenţi ca înţeles într-o elită, ori sunt dominaţi de mercantilism, visuri pentru maşini scumpe şi vile în Băneasa sau Corbeanca. Cultura nu mai este un efect de masă, nu mai este un privilegiu orăşenesc. Faţă de începutul secolului, nici mediul citadin nu mai oferă protecţie culturală. Arta se retrage încet din viaţa oamenilor pentru că oamenii nu mai caută originalul ci copii reciclate şi refulate în alt sistem de valori. Lumea aruncă tablourile la gunoi şi le înlocuiesc cu posterele. De zece ani încerc să merg din conştiinţă în conştiinţă, din raţiune în raţiune, pentru a arăta fiecăruia că tocmai pentru că accesul la cultură este acum ceva mai facil, prin intermediul INTERENET-ului, ar trebui să-şi caute rădăcinile ancestrale ale senzaţiilor şi sentimentelor. Noua generaţie priveşte pictura ca şi cum ar privi fotografii de dinainte de aparatul de fotografiat, piesa de teatru ca predecesorul spectacolului TV, şi muzica clasică ca zbaterea demodată a compozitorilor de dinaintea apariţiei sunteului sintetizat. Singura cale pe care am găsit-o în cultivarea interesului pentru cultură este “ruşinarea” lor atunci când nu ştiu lucruri esenţiale… dar e prea puţin. Este nevoie de noii potenţaţi în cultura românească ca să le spună că este “cool” să cunoască în amănunt cultura veche. Dar aceasta ar fi un gest anti-managerial, anti-marketing…
@4
Poate ca “problema” culturii e generata intr-un anumit procent chiar de “oamenii de cultura”. Cand intr-o intrunire a poetilor (congres cica), reusesti sa-i aduni in sala doar cu argumentul ca cine nu voteaza (o petitie) pierde masa de pranz (si bautura de rigoare), cand te cheama Felicia Filip si canti alaturi de ACM (Apa Calda Menajera, Antrepriza de Constructii Montaj sau Adrian Copilul Minune, ce o fi insemnand), cand un mare actor-regizor, sa-i zicem…Z, declari (cadru privat) ca Adunarea femeilor de Aristofan, spectacolul pus in scena, se va juca cu casa inchisa pentru ca ai pus actritele sa joace in sanii goi…ce sa mai comentam?
Blamam televiziunile (pe buna dreptate), dar poate uitam sa blamam scriitorii, proprietarii de edituri, actorii care accepta “prostitutii” samd.
Sa nu uitam “reforma” invatamantului. Pai acum pentru multi absolventi de liceu, banala cratima reprezinta o mare provocare.
Am un prieten pe la o editura…public…vorba aia, hartia suporta orice, in special cea igienica (scuzati expresia). La 4-5 titluri…vreau si-n Uniunea Scriitorilor.
Cartea e prohibitiva, ca pret. E o afacere, din afacere fiecare are drept la profit, dar totusi sunt oameni de cultura, posesori de editura, care ar putea totusi sa se multumeasca cu un profit de 10%, nu 40-50%. Nu de alta…stau si ma uit cu jind la carti, dar nu-mi permit sa le cumpar.
Bibliotecile nu mai au fond de carte? Pai sa luam bugetul defalcat al unei biblioteci si sa vedem cat la suta reprezinta salariile (aici nu comentez rautacios, sunt mici…cu exceptia directorilor, evident), cat reprezinta benzina, cat reprezinta protocolul, deplasarile….si cat reprezinta achizitia de carte.
Editam Sandra Brown…ca se vinde, dar uitam de autorii romani sau nu-i promovam suficient.
Avem multi oameni “de cultura” care habar n-au cum se utilizeaza un computer sau ce e ala internet. Ne place sau nu…acolo e viitorul, vrem sa promovam cultura…pai hai sa invadam si spatiul ala virtual. Fara suparare, dar poate mai usor gasesc pe net adresa unui sexy-shop decat liternet-ul
Sa le luam pe rand.
Nu este deloc de suparare faptul ca Pino a incercat si el si este chiar foarte adevarat. Doar ca s-a dat batut in fata actorilor. Care actori? Niste parliti, vai de mama lor, niste neica nimeni, figuranti de-o viata, adunati intr-un sindicat care daca nu au talent au in schimb gura. L-au batut, iar el a acceptat asta si rau a facut. Era ministru, era de dreapta, trebuia s-o faca.
Legea pe care am trecut-o acuma prin Parlament, este de fapt legea mea adusa la zi si am fortat impreuna cu Ministerul Culturii si am obtinut ceea ce am dorit. Este o lege liberala pentru o meserie liberala. M-am saturat de figurantii astia, valoarea trebuie platita.
Cat priveste cultura, problema este serioasa de tot. Putem doar deplange vremurile noastre, inteleg ca suntem oarecum de-o varsta, dar trebuie musai sa intelegem secolul in care traim. Tineretul acesta vrea altceva, are alte gusturi, alte pretentii. Sunt si printre ei vreascuri, e absolut normal, dar eu cred ca sunt mult mai multi inteligenti si oameni de valoare. Internetul este o cale de informare formidabila si o modalitate de comunicare fabuloasa. Sigur sunt si ceva probleme, ne izbim de ele zilnic, dar asta e lumea, asta e viata, mergem inainte.
nu, nu suntem de o varsta, eu sunt nascut in 1970..dar avem pcte comune…in modul de a gandi.
PS:..Invitatia la MASCA se referea si la mine???
Dl caramitru nu s-a dat batut, a fost invins. De cine…de..mercantilismul societatii de astazi. Chiar vreti sa va spun cum vad eu (parere proprie, evident) viitorul teatrului?
Ar fi interesant sa o aflu. Cat priveste invitatia, de ce nu?
Pai, primul lucru care lipseste in teatrul romanesc (parerea mea, evident) este institutia impresariatului, sau cum sa o numim. In fond fiecare artist ce se stie valoros doreste sa interpreteze diverse roluri, in diverse spectacole si probabil ca vrea sa fie aplaudat si pe cat mai multe scene. Un actor cu 10 ani de experienta sa spunem, are deja un portofoliu cu rolurile interpretate, deja are niste referinte din partea criticilor samd. Impresarul sau ar avea toate aceste date. Sa spunem ca la Teatrul din Botosani spre exemplu un regizor X ar vrea sa puna in scena Revizorul (sau orice altceva). Se uita la actorii care-i are la dispozitie…nu gaseste ce-i place, apeleaza la impresari si in mod sigur va avea repede cateva oferte valabile. Am tot auzit chestii spuse cu invidie referitoare la M Iures sau la I Caramitru, ca au ajuns prin SUA ca au avut pile, interventii samd…desi dupa mine cred ca a contat faptul ca au avut impresari care au stiut sa-i promoveze. Bine, in mod normal, acel impresar va trebui platit din onorariul incasat…dar in fond si la urma urmei omul munceste sa-i caute roluri (evident, surse de castig) actorului (regizorului, scenaristului samd).
Probabil ca la inceput vor fi multi neaveniti in o asemenea bransa, dar parerea mea e ca in cativa ani valorile s-ar cerne si ar ramane doar oameni priceputi , care vor sti sa-si promoveze pe cei impresariati de ei, care vor avea tot interesul sa gaseasca tineri talentati pentru viitor samd.
Apoi…as renunta la chestia cu cartea de munca a unui actor la un teatru. Efectiv dupa mine teatrul ar trebui sa ramana cu un manager, ceva TESA iar trupa de actori sa fie flexibila, in continua modificare, functie de spectacolele jucate. Asa s-ar cerne si valorile (un actor talentat va avea multe oferte, un zero barat…se va reprofila). Trebuie sa recunoasteti ca dupa 1990, in bransa dumneavoastra au ajunsi si foarte multe persoane care nu prea au tangenta cu actoria. Nu vad de ce un actor nu ar avea un contract cu teatrul X din capitala pentru zece spectacole alfa si apoi un contract cu teatrul din Iasi pentru 10 spectacole beta.
Poate ar trebui creionat si un cod deontologic al actorului..
Poate ar trebui revitalizat si dinamizat UNITERUL…
Poate ar trebui creat un sindicat puternic, nu unul de paie…
Cam asa vad eu lucrurile.
Toate acestea exista in legea mea care a trecut de Parlament si se afla acum la Cotroceni ptr pronulgare. Toate astea erau in legea mea cand a respins-o Iliescu pentru ca s-au speriat actorii de valoare nationala, membrii sindicatului, Sofron si inca unul de la Odeon, care au si scos oamenii in strada sa ma injure de mama pentru ca doresc contracte pe termen limitat, inlaturarea neavenitilor din teatru, instaurarea competitiei samd. Cu Ilinca Tomoroveanu in frunte, baietii astia au izbutit sa-l determine pe Iliescu sa nu promulge legea si sa amane pentru cativa ani renovarea teatrului romanesc.
Cu impresariatul asa stau lucrurile doar ca la noi punem intotdeauna carul inaintea boilor. Teatrele inca nu au bani ptr ca ii cheltuie cu toate gioarsele de actori de cat I a care zac de zeci de ani in statele de plata si care nu stiu decat eventual, ca la Botosani, sa ia paraua cand joaca la Suceava. Daca nu ai bani cu ce sa platesti o vedeta? La Botosani trebuie intai sa invete sa vorbeasca limba culta si apoi sa ne punem alte probleme. Actorii trebuie impresariati dar depinde si de valoarea actorilor si evident de trenul pe care aleg sa-l prinda. Badale, de exemplu, este la National si joaca firimituri, nu stie nimeni ca exista, iar la Botosani era vedeta. Cum isi slujea el statutul de vedeta? Este de vorbit.
Contractele de munca pe termen nelimitat transforma actorii in functionari care pun muraturi, matura in casa, fac piata, gatesc, etc. Unde sa gasesti actorii fulgerati de bucuria de a juca? Printre cei care se bucura de un salariu amarat pentru ca oricum nu-l merita nici pe acesta? Cati dintre actori stiu:
sa vorbeasca
sa danseze
sa cante
sa dueleze
sa jongleze
sa bata step
sa faca elemente de acrobatie fie si simple
sa poata mima cu mainile un zid
sa mearga pe catalige
sa vorbeasca la microfon
sa se machieze
sa construiasca o peruca
sa manuiasca o papusa
sa monteze un fundal, niste pantaloni sau un covor de scena
sa faca lumina la un spectacol
sa conduca o masina
sa impacheteze o recuzita si niste costume in lazi
sa-si spele simguri chilotii si ciorapii si nu sa-i arunce cabinierelor
Ce vorbim noi aici despre teatrul romanesc?
Mihai Malaimare a scris: “Teatrele inca nu au bani ptr ca ii cheltuie cu toate gioarsele de actori de cat I a care zac de zeci de ani in statele de plata si care nu stiu decat eventual, ca la Botosani, sa ia paraua cand joaca la Suceava. Daca nu ai bani cu ce sa platesti o vedeta?”.
Aici v-as contrazice, sau mai precis as nuanta. Bani sunt, problema e ca nu avem oameni care sa-i atraga si care sa-i gestioneze. Spuneam in postarea mea de managerul de teatru. Nimeni nu opreste CL Botosani, proprietar al CLADIRII teatrului sa scoata la concurs postul de manager si sa castige o persoana competenta. Sa ma scuzati, dar acea persoana poate fi si un inginer sau un economist, omul manageriaza o afacere, nu se implica in stagiune, in spectacole, pentru asta are secretarul literar, care dupa mine intr-un teatru trebuie sa fie a doua persoana, mana dreapta. Sa spunem ca i se ofera un salar de 300 euro plus 10% din profit acelui manager, prin contract. Atunci chiar nu ar aparea nepotisme (pilele le angajam in posturi calde, nu in chestii unde trebuie sa munceasca ca sa-si scoata banii), atunci chiar ar aparea oameni energici, interesati, co-interesati mai exact. In fond si la urma urmei, candidatii ar depune un plan de management la concurs si foarte bine din comisia de examinare pot face parte si membri UNITER sau al sindicatului actorilor, pentru a preveni eventualele “aranjari”.
Revenind la bani, in asemenea conditii (manager), acesta ar putea coopta anumiti co-parteneri. Nu vad de ce nu s-ar putea pune in scena un spectacol cu o anumita finantare din partea unor oameni de afaceri care la sfarsit sa capete si ei anumite avantaje (cota de profit sau reclama). Atata timp cat nu se incearca asa ceva, nu putem sti rezultatele. De fapt, stim ca exista si teatre particulare, care se descurca.
Un manager interesat chiar se va gandi de doua ori cand va stabili pretul biletelor (care de multe ori sunt prohibitive), nu va mai tipari pliante la tipografia indicata de CL ci la cea mai avantajoasa financiar, nu va tine o schema de personal incarcata, va cauta ca totul sa devina elastic, in continua miscare.
Sunt foarte multe localitati care n-au teatru (trupa). Suceava de exemplu. Legile economiei de piata nu opreste pe managerul din Botosani sa faca un contract ferm cu cineva din Suceava pentru 3 spectacole cu piesa X. Suceava are totusi 130.000 locuitori, mai bogati si chiar mai educati decat botosenenii, sigur 3 spectacole s-ar juca cu casa inchisa.
Astept parerea dumneavoastra.
Ca un al doilea comentariu pe ziua de astazi, avand in vedere tema (trista) a articolului postat…
E plin Bucurestiul, vad, de afise care invita lumea la un spectacol…45 de ani de cariera pt Jean Constantin. Cum comentati lista celor ce vor participa, cum comentati chestia asta in genneral? As fi curios. Din punctul meu de vedere, parca a “murit” si Jean Constantin cu asa ceva….
“legile..nu opresc, nu “opreste”…Scuze, graba
Imi tot vin idei si tot postez, sper sa-mi scuzati multele mesaje:). La IATC de ce nu exista si profilul “secretar literar teatru”?
Am vazut si eu afisul cu pricina si m-am simtit prost. Jean Constantin este deasupra acestor suse, dar a fost optiunea lui, cred. Pe de alta parte, nu a fost folosit decat pentru asa ceva, asa ca, probabil, nu se simte prost.
Managerul este fara doar si poate un personaj important, dar in Romania nu are obiectul muncii ( ma refer la teatru) ptr ca nu exista o lege a sponsorizarii care sa favorizeze acest demers, asa ca se pune iarasi problema notorietatii ptr a deschide usile inchise ermetic ale bancilor, ale oamenilor de afaceri. Bani sunt, este evident, chiar daca nu pentru o dezvoltare la nivelul acestui debut de secol, dar sunt, numai ca sunt cheltuiti prosteste. Despre asta putem vorbi o saptamana.
Pentru un botosanean
Exista, cum sa nu? Este sectia de teatrologie care pregateste asa ceva. Doar ca, la fel ca in orice profesie, trebuie talent si daruire. Nu faptul ca esti profesor de romana, sau ca iti place sa citesti teatru, sa zicem, este semnificativ. Este o profesiune distincta, extrem de pretentioasa pentru ca determina siaj, lasa urme, construieste o viziune. Un repertoriu se face functie de multe criterii si se constituie in pilonul fundamental al oricarei politici manageriale in teatru.
Imi cer scuze ca am raspuns atat de tarziu, dar, luat cu celelalte teme, nu am mai controlat ce se peterce cu cele vechi. Va rog insa sa-mi atrageti atentia mai viguros, altadata.
Cu drag!