Concert de Craciun la Masca
decembrie 5, 2007 by malaimare
Este a treia editie, anul acesta, si vom oferi celor care vor dori sa fie alaturi de noi doua spectacole jazz cu Mircea Tiberian si prietenii sai. Mai multe informatii pe site ul teatrului, www.masca.ro
Va fi frumos, pentru ca Mircea este un mare artist, sala va fi frumos impodobita, avem si un pahar de vin si poate vom putea simti fiorul atingerii de Ingerul Vestitor.
Va asteptam cu drag!





Acum ceva timp am pus şi eu pe unul din blogurile mele despre cultură două mici clipuri Mircea Tiberian şi Masca:
AICI
Întradevăr, Mircea Tiberian este un artist care aşteaptă să se manifeste şi în “mai mult decât pianul”. Eu cred că acum abia descoperă o nouă realitatea a artistului, o nouă faţetă. Cred că s-ar putea face un spectacol complex în care pianul ar putea fi cheia către trăire… îmi aduc aminte de “Contrabasul” cu Radu Beligan.
Mircea este extraordinar in ACTORUL la Masca, iar eu ma simt alaturi de el minunat. Cred ca acest concert pe care il realizeaza la noi este intr-un fel si raspunsul nostru fata de indiferenta cartierului: ne vom indrepta atentia spre publicul de teatru si nu vom mai considera drept target principal spatiul de rezidenta. Repertoriul si chiar manifestarile extra teatru vor marca aceasta noua optiune a noastra. Am asteptat trei ani ca locuitorii cartierului sa stie ca existam si sa simta ca au nevoie de noi. Mai mult nu-mi pot permite sa pierd vremea.
Concertul va fi chiar interesant. Astazi am asistat la repetitia lor pentru a gasi solutiile cele mai bune de lumina. Cantecele sunt superbe, iar interventiile cu text fac posibila povestirea in asa fel incat absolut toata lumea, chiar si cei care habar n-au sa stie ce se petrece. Astept acest concert cu mare placere. 21 si 22 decembrie, concertul de Craciun al Teatrului Masca este, in acest an la a treia editie, unul care poarta amprenta muzicii si stilului lui Tiberian. POVESTE DE CRACIUN se va numi, va dura cam 70 minute si cred ca va putea satisface absolut toate gusturile.
LA MULTI ANI!
A fost asa cum am sperat si chiar mai mult, pentru ca am descoperit o cantareata rara, un om de o personalitate fantastica: Maria Raducanu. Aproape incredibil glasul pe care il are, iar modul in care canta, dimensiunea fabuloasa a trairii, o plaseaza in zona marilor cantarete ale noastre. Extraordinar, acesta este cuvantul pe care l-au rostit sau l-au gandit toti cei care au ascultat-o.
Nu sunt prea familiarizat cu Maria Răducanu, doar ce am găsit pe ici şi colo. Melodia mea preferată este aceasta.