LACATELE DRAGOSTEI
ianuarie 20, 2008 by malaimare
Cred ca avem nevoie acuta de legende care sa jaloneze atat spatiul material cat si, mai ales, cel spiritual. Cand am descins in Cartierul Militari, vechiul cinematograf Pacea arata jalnic, parasit, un fel de cladire diforma pe un maidan al nimanui. Acum este altceva. Dar, spiritul DERIZORIULUI a ramas. Trebuie ceva care sa schimbe din radacini sentimentul ca acolo a existat vreodata un astfel de maidan amarat. Trebuie o legenda care sa iasa la suprafata si sa brodeze cu delicatetea ei amintirile contorsionate.
Am propus LACATELE DRAGOSTEI.
Ce inseamna asta? Oamenii care vor sa-si declare dragostea si, mai ales, vor sa o lege de eternitatea teatrului sunt invitati sa agate in gardul teatrului doua lacate prinse in propriile toarte si sa arunce cheia.
Vom crea in cartierul nostru un spatiu care va atrage, va emotiona, va determina schimbari in bine.
Sunt cateva sute de lacate prinse in gard pana acum, dar ca sa se nasca legenda trebuie cateva mii.
Vino si tu, hai sa realizam impreuna ceea ce trebuie facut acolo.
Lacatele se gasesc la casa de bilete a teatrului si va vom oferi cu drag, in compensatie, o invitatie la oricare dintre spectacolele noastre.
Cartierul Militari are nevoie de legenda dragostei care se eternizeaza prin forta teatrului.
Foarte frumoasă iniţiativa… are ceva iudaic, gen Zidul Plângerii şi bileţelele cu rugăciuni… am trecut de multe ori cu soţia pe lângă gard şi am privit lacătele. Este o încercare de umanizare a junglei de beton în care trăim!
Corect. Pe cand prindeti si voi lacatele in gard?
Curând, maestre, curând!
V-am zărit joi seara la Teatru, când cu studenţii, dar nu am îndrăznit să vă abordez, eraţi prins cu treburi…
Apreciez actul de mentorat pe care îl faceţi cu tinerii actori… Mai ales domnul Gomoi s-a evidenţiat, ca joc!
Mi-au placut copiii astia, si unii dintre ei cred ca au viitor. Viata este dura si lunga in teatru. Vom vedea. Si mie mi s-a parut ca te-am vazut, dar nu am vrut sa gresesc. Imi pare rau. Data viitoare nu voi mai rata.
Avem un pahar de rezolvat.
Faptul că aţi intrat pe blogurile PSD cu mâna întinsă a trezit în mine o speranţă de mult adormită, că politica ar putea reveni la conceptul ei iniţial, acela de a fi pentru oameni. Dacă îmi permiteţi, aş vrea să vă ofer primele mele aplauze la scenă deschisă adresate unui politician. Vreţi nu vreţi, de acum aveţi o responsabilitate uriaşă, cea a blândeţii faţă de cei încrâncenaţi în mersul lor unidirecţional ghidat de ochelarii de cal. Poate că acest gest este primul semn al gândirii politice care nu va mai permite pe viitor conflicte uriaşe între preşedinte şi premier, între putere şi opoziţie, între mare şi mic, slab şi puternic. Poate că acest gest va sădi în noi adevărul că suntem fraţi în aceiaşi ţară.
Multumesc din suflet!