Catinca mea si politica lor
ianuarie 26, 2008 by malaimare
Catinca, fetita mea de 11 ani, statea la televizor si urmarea transmisiunea de la Iasi, cu prilejul Zilei Unirii.
La tribuna urcase Basescu si au inceput sa se auda huiduieli si fluieraturi.
A fost socata.
A tresarit, ochii i s-au umezit si a spus, dintr-o suflare si cu toata mania celor 11 ani :
- De ce fac asta? De ce-l fluiera, ca nu le-a facut nimic, le-a zis buna ziua, nu i-a injurat!
Noi nu suntem fani Basescu si nu facem in casa un secret din asta. Considre ca opiniile mele trebuie cunoscute si de catre copiii mei, dar marlania dubla a celor care au huiduit si la stanga si la dreapta este impardonabila.
Sunt insa fericit pentru ca iata, Catinca, la randul ei, desi are doar 11 ani, nu poate ierta mitocania chiar daca este indreptata impotrriva lui Basescu.
La urma urmelor, macar “buna ziua” poate fi spus fara sa te trezesti scuipat.
Este adevarat ca pentru asta este nevoie si sa te comporti mereu in asa fel incat sa nu starnesti pornirile animalice, dar, despre asta, la noi, nici nu stiu daca mai merita sa discutam.
Aveţi o fetiţă înţeleaptă.
Îmi amintesc de un film mai vechi, american, în care era vorba despre un grup politic care era în conflict deschis cu preşedintele american. Şi acest grup participă la unul dintre acele dineuri scumpe, un fel de vanghelion. Ei stăteau la o masă mai lăturalnică, preşedintele avea masa în centru. Şi toată lumea vorbeşte cu colegii de masă… la un moment dat intră preşedintele. Ca la o comandă toţi oameni se ridică şi aplaudă cu bucuria şi respectul întipărite pe faţă. Unul mai tânăr din grupul contestatar întreabă pe cei mai bătrâni… “păi şi noi stăm să-l aplaudăm?”. Răspunsul a fost năucitor şi a dat o dimensiune reală asupra cum ar trebui să fie politica. “Noi luptăm cu el politic, nu uman. Deocamdată el este cel ales de oameni şi pentru aceasta îi datorăm respect. Dacă mâine unul dintre noi va fi preşedinte, şi el ne va aplauda.”
În România conceptul de confruntare politică seamănă din ce în ce mai mult a bătaie pe maidanul din spatele blocului. Spuneam şi eu acest lucru pe blog, după ce am avut exact aceiaşi uimire ca unei fetiţe isteţe de 11 ani. Oamenii aceia fluierau de fapt nu pe Băsescu, nu pe Tăriceanu, nu pe reprezentanţii politice ce se aflau pe tribună. Cei de acolo fluierau politica românească în totalitatea ei. Cineva mi-a explicat că erau mulţi activişti de la o echipă şi de la cealaltă. Tot nu are importanţă, acele fluierături reprezintă un protest mut la modul în care clasa noastră politică înţelege să facă politică, fie cu dosare, fie cu referendumuri de suspendare, fie cu declaraţii belicoase pe la TV.
Exact, doar ca este o eroare in care persistam si ne ferim ca de tamaie sa incercam o alternativa, care este, totusi, atat de la indemana. Ascultam ieri la radio recenzia unei carti aparute recent, FIREA ROMANILOR, in care autorul a strans comentariile calatorilor, ale rezidentilor ocazionali despre romanii din spatiul carpato - dunarean, si mi-am dat seama ca timpul pe care l-am pierdut este aproape imposibil de surmontat. Educatie, cultura… dar mai este ceva : exemplul personal. Acesta poate fi daruit imediat, poate fi folosit ca arma imediat si lasa urme, doar ca oamenii cei mai vizibili, cei mai implicati, intre altele, si in educatia celorlalti, ma refer la politicieni, la profesori, la preoti, la parinti, nu-si bat capul sa-l foloseasca. Exemplul personal presupune o autocenzura drastica in fiecare secunda, capacitatea de a analiza cu foarte mare viteza orice situatie si de a da un raspuns corect pe termen lung.
Ma tot gandeam zilele astea ca lumea care calatoreste si, mai ales, se exprima in blogosfera, cu foarte putine exceptii este extrem de civilizata si pertinenta. Ar putea constitui o falanga. Ideile care se dezbat, chiar solutiile care se propun uneori sunt demne de a fi luate in seama si folosite. Poate ca ar trebui sa propunem un model social, un fel de cod al manierelor necesare. Cine stie, poate ca unii il vor accepta. In fond, lupta cu prostia este de ne castigat, dar participarea la ea este un adevarat titlu de glorie.
Adevărul nu este tocmai aşa. Din păcate şi blogosfera este asemeni societăţii în care trăim. Sunt multe bloguri vulgare, sun multe bloguri de golăneli, majoritatea blogurilor sunt de “agăţat” cu “avatar sexy la perete sau pe pat”… totul depinde în ce sinergie te angajezi.
Dacă vreţi să aveţi o dimensiune exactă, intraţi pe blogul preşedintelui. Mă rog, domnia sa nu dă pe acolo, dar are un trafic colosal. Am întrebat şi eu, public, de ce mai scrie lumea dacă în mod evident Traian Băsescu nu a trecut niciodată pe blog. Mi s-a răspuns că… desigur citesc consilierii. Evident că dacă ar fi citit consilieri ar fi existat răspunsuri oficiale sau măcar câte o postare când şi când. Acei oameni scriau acolo din disperare, strigau să fie auziţi, se certau cu gândul că îl apără pe preşedinte. Iluzii… cred că şi politica este, până la urmă, o iluzie. Partidele de stânga nu mai sunt antagoniste faţă de cele de dreapta, doar iluzia putere/opoziţie menţine această părere.
Pentru un politician este foarte important un blog. Cei care înţeleg acest mijloc excelent de comunicaţie vor fi foarte câştigat. Un blog permite un feedback rapid şi posibil înainte de implementarea unei politici. Dacă domnul Tăriceanu sau domnul Vosganian sau Ministerul de Finanţe ar fi avut un blog în care să dezbată public taxa de prima înmatriculare, sunt convins că ar fi reieşit din discuţie o soluţie mult mai aproape de mulţumirea populaţiei şi scandalul ar fi fost mai mic. Marele paradox este că nu nivelul mare al impozitării generale nemulţumeşte, ci dinamica lui. Atunci când sistemul de impozitare este stabil, piaţa muncii acţionează în consecinţă şi se stabilizează după un timp. Dacă umbli la acest echilibru fragil, sunt necesari alţi 3 sau 4 ani pentru a se reface un alt echilibru fragil. Dacă însă sistemul de impozitare se schimbă în sus sau în jos la 3 luni, totul va cădea în haos. Dar nu despre asta vorbeam.
Vroiam să zic de fapt că politica ar trebui să fie nu neapărat ceremonială şi scorţoasă (vezi Emil Constantinescu), ar trebui să fie mai ales elegantă, omenească, cu bun simţ. Îl priveam pe domnul Raţiu ce bucurie avea să fie om politic. Faţa îi rădea, îşi aşeza papionul, era elegant în gesturi, în răspunsuri, în prestanţă, în conştiinţă, în fiinţă, dar capabil şi de o politeţe aspră atunci când a dat minerii afară din aula parlamentului. El era cu adevărat un om pentru care politica este însăşi starea de existenţă.
România a fost nevoită, de istorie, să nu-şi permită astăzi politicieni de meserie. Aşa se întâmplă în cazul saltului istoric în trepte. În cazul Angliei, cei aflaţi în parlamentul Marii Britanii sunt mulţi dintre ei la a treia generaţie de politicieni în familie. Din păcate au trecut aproape două decenii de politică post-comunistă în România şi nu există încă o Universitate care să construiască acei politicieni eleganţi şi stăpâni pe ei. Nici măcar nu există o iniţiativă din partea partidelor de a-şi pregăti liderii plătindu-le studiile în străinătate prin burse la universităţi de ştiinţe politice.
Eu cred că reforma învăţământului ar trebui să înceapă cu construcţia (în afara Bucureştiului, un orăşel de sine stătător) măcar a unui centru universitar de felul University of Cambridge sau University of Oxford. Ar fi un punct de plecare pentru viitoarea tradiţie de 500 de ani. Cât poate costa o astfel de universitate, un astfel de complex, un miliard de euro consumat pe timp de 4 sau 5 ani? Dar câte beneficii de pe urma lui!
Până la urmă visez şi eu cum ar fi să trăiesc într-o Românie normală, liniştită şi caldă ca un suflet de copil.
E usor sa dam vina pe prostime, pe omul incult care huidue, care striga Jos Iliescu , Jos Basescu afara cu Tapul.
Nu ne intrebam oare si cine e de vina, cine incita, cine da exemple personale, cene le amplifica ?
http://radupress.wordpress.com/
Este evident ca omul simplu nu ar avea un astfel de comportament daca nu ar fi provocat, daca nu ar fi stimulat. Sunt absolut convins ca la Iasi este mana partidelor, care s-au intrecut in a demonstra propriilor lor sefi ce dragoste fata de culorile lor, si cat dispret fata de culorile altora exista.
Din pacate politica este inca la nivel de mizerie si cei 500 de ani de universitati inca nu au inceput sa se scurga la noi.
Parlamentul fara politicieni profesionisti este doar o masa de manevra, iar partidele nu s-au ingrijit pentru crearea unei structuri care sa asigure infuzia de profesionalism absolut necesara. Media si cei interesati au transformat Parlamentul intr-o institutie fara nici un fel de relevanta iar factura va fi destul de costisitoare. Si eu visez la Romania aceea, dar marturisesc ca viziunea aceasta este atat de departata ca ma intorc rapid din vis si incerc macar sa matur in ograda, asa ca sa zic ca am facut totusi cate ceva.
Cat priveste lumea blogurilor este probabil ca ai dreptate, nu vad de ce ea ar face o exceptie. Adevarul este ca eu nu prea am timp sa circul, stau doar de vorba cu cei care aveti amabilitatea de a-mi scrie. Trebuie insa sa recunosc ca nu am primit pana acum nici un fel de mesaj necivilizat sau agresiv. De aici am dedus ca macar o parte a acestui spatiu este adjudecat de lumea care gandeste si traieste profund.
Copiii au instinctul dreptatii - l-am avut si noi, dar s-a atrofiat. Si baiatul meu este surprinzator - pentru mine - la cei 9 anisori ai lui cu modul de a vedea lumea, cu bunatate si curatenie… Noi o trecem printr-o mie de filtre care deformeaza…
Aş vrea să provoc o dezbatere pe:
http://giconet.blogspot.com/2008/01/d-doamne-s-nu-fie-proti.html
din pacate nu stim sa ne bucuram si sa fim uniti nici cu ocazia sarbatorilor nationale.
ce s-a intamplat la Iasi e doar unul dintre multele exemple, din pacate. Acum conteaza foarte mult doar sa faci tot ce e posibil pt ca sa acumulezi cat mai mult capital electoral, iar asta cu orice pret… Demagogia si populismul sunttt ingredientele principale ale starii actuale!
O abordare interesanta de a fi în actualitate cu repertoriu. Spun asta pentru că am citit multe piese în ultimul timp absolut geniale dar care putrezesc prin galeria liternet. Uitam ce vreau să spun:
Teatrul Naţional Timişoara, finanţat de Ministerul Culturii si Cultelor va organiza cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Dramaturgiei Romaneşti, în perioada 4-12 octombrie 2008. Cum baza de pornire a spectacolului este textul românesc de teatru, dorim să anunţăm organizarea, sub egida festivalului, a celei de-a III-a ediţii a Concursului Naţional de Dramaturgie Românească.
În acest sens, vă adresăm rugămintea de a face publice informaţiile legate de concursul nostru, după cum urmează:
Cea de-a III-a ediţie a Concursului Naţional de Dramaturgie Românească, organizată în cadrul Festivalului Dramaturgiei Româneşti, are ca obiectiv central selecţia şi promovarea unor piese de teatru inedite (care nu au mai fost montate sub nici o formă artistică). Nu există restricţii tematice.
El se adresează dramaturgilor de limbă română debutanţi sau deja consacraţi, din România şi din diaspora.
Piesele vor fi trimise într-un plic cu adresa destinatarului: Teatrul Naţional Timişoara, str. Mărăşeşti nr. 2, 300086 Timişoara, jud. Timiş (cu specificarea „pentru Concursul Naţional de Dramaturgie Românească). În interiorul acestui plic va fi introdus un altul, mai mic, pe care va fi scris titlul piesei. Acest al doilea plic – sigilat – care va conţine coordonatele autorilor, va fi deschis de juriu doar după desemnarea textelor câştigătoare.
Se vor acorda: Premiul I, Premiul al II-lea şi Premiul al III-lea.
În vederea selecţionării, piesele vor fi tehnoredactate în format electronic, cu diacritice. Piesele intrate în concurs nu vor fi returnate autorilor. Piesele care nu vor avea coordonatele autorilor specificate în plic sigilat nu vor intra în concurs.
Textele trebuie să ajungă pe adresa Teatrului Naţional Timişoara până cel târziu la data de 1 mai 2008, data poştei.
Premiile vor fi anunţate şi decernate în 12 octombrie 2008, în cadrul Festivalului Dramaturgiei Româneşti, în seara decernării premiilor.
Voi transmite si eu mai departe informatia legata de dramaturgia romaneasca, este posibil sa apara ceva nume, ceva propuneri, in orice caz este obligatoriu sa acordam atentie scrisului dramaturgic romanesc.