Fior d,amor in Bucuresci
martie 10, 2008 by malaimare
Statui vivante, bronz, culoarea unor clipe intrate in uitare, statia Unirii 1, lume multa, noi, sus pe scena, muzica anilor nebuni. Jucam si m-am gandit ca as putea sa calatoresc in timp catre anii aceia, catre Bucurestiul acela care pentru noi este un spatiu cu o aureola stranie, parca toata lumea radea, canta, se bucura. Erau anii care prevesteau de fapat imensul dezastru, iar oamenii aveau dreptul sa se distreze. Cel putin asa arata Bucurestiul nostru, cel pe care l-am creat prin intermediul cantecelor lui Cristian Vasile, Zavaidoc, Gion, Moscopol… Oamenii erau adunati acolo, se uitau la noi, aplaudau, dar eu plecasem, a fost ca o imensa bucurie sa umblu singur printr-un spatiu in care absolut toata lumea era ca intr-o fotografie de epoca, asteptand parca momentul cand poate sa plece mai departe. Doar clipa era suspendata in timp, eu ma plimbam ca printr-un imens decor de film, un film in care nu intrau greve, gloante, aranjamente de culise, mizerie si foame, ci doar fabulosul ”Hai sa ne-ntalnim sambata seara…” ca un fel de pasaport pentru mai departe.
Poate ca m-as fi plimbat inca daca primele acorduri din “Iubesc femeia” - cantecul pe care tocmai trebuia sa-l interpretez eu- nu m-ar fi obligat sa ma intorc.
In statie, sute de oameni aplaudau, probabil ca le placuse spectacolul, la urma urmelor Bucurestii acelor ani ne fascineaza, orice s-ar zice, si, impreuna cu noi cantau, fericiti si zambitori, ”Ionel, Ionelule”.
Dupa spectacol, mergand spre masina, trec pe langa o banca. Un batranel cu un chip sugubet manca pofticios o gogoasa si, fara sa-si ridice capul spre mine m-a intrebat:
- Hei, maestre, zi asa, ti-a placut plimbarea?
Cât de dor îmi este de acel Bucureşti. Privind acele poze am făcut, a nu ştiu câta oară, o remarcă spre etern: “Oameni eleganţi”. Unde a dispărut acea eleganţă, lait-motivul pălăriei, a cravatei, a jiletci cu ceas (mai ieftin sau mai scump)?
“Bună ziua, madame!”
sau chiar şi un familiar
“Hei, maestre, zi aşa, ţi-a plăcut plimbarea?”
Într-o poză un domn se bucura de mersul pe papainoage. Oare am uitat să ne bucurăm de micile plăceri ale vieţii, suntem prea copleşiţi de norul negru care pluteşte de zeci de ani asupra noastră, cu dese lovituri de fulger?
PS. Observ că a dispărut o postare spre care dădusem deja link. Va mai apărea?
Probabil ca da, doar ca am considerat ca textul este prea lung pentru rabdarea celor care navigheaza aici. Va fi doar postarea proiectelor Teatrului Masca pentru acest an, cu detalierea fiecaruia dintre ele pentru ca lumea sa isi poata forma o opinie despre munca noastra aici.
Pe un blog se pot pune şi texte mai lungi atunci când există un avantaj real cum ar fi faptul că devine accesibil motoarelor de căutare. Eu am obiceiul să pun pe blog discursurile politice importante, cum ar fi cele ale preşedintelui sau ale premierului, miniştrilor. De ce? Pentru că acolo unde sunt postate instituţional, în site-uri oficiale, nu sunt accesibile motoarelor de căutare, ziarele nu le dau nici ele de la cap la coadă şi rămân astfel ascunse. Nu ştiu de ce a început pe la instituţii moda ataşării documentelor scrise şi nu postarea lor în format text şi acest lucru dăunează grav căutării WEB. Acest plan al teatrului devenea, prin publicarea pe blog, o resursă accesibilă. Eu am un mic truc. Atunci când textul este foarte lung, mai câştig un pic de spaţiu prin punerea lui între tag-uri small, adică scad cu un ordin de mărime dimensiunea caracterelor. Mai e un truc, textul este prea lung până este “dovedit” de alte postări care îl împing în jos. În scurt timp iese din pagina principală, trece între postările ascunse privirii, la arhivă, dar rămâne în continuare accesibil căutării web. Astfel, cineva care va cauta “Teatru Masca” pe Google, va găsi şi acest plan.
Pentru că sunteţi parlamentar şi chiar deputat (Camera Deputaţilor se ocupă de “memoria” activităţilor instituţionale în România, adică Monitorul Oficial, stenograme, urmărirea procesului legislativ…), vă fac cunoscut că stenogramele şedinţelor parlamentare sunt salvate în fişiere PDF şi au o caracteristică pe care nu am mai văzut-o până acum (sincer nu ştiu cum au făcut), dacă este un ş sau un ţ pe un rând de text, automat dispare tot rândul la căutarea în fişier (de fapt nici măcar nu se pot selecta, devin grafice şi nu text). Ar trebui găsită o soluţie la această problemă, fie fişierele să fie text (chiar nu văd de ce trebuie să fie în format PDF dacă conţin numai text şi nici o poză sau altceva), fie să nu conţină diacritice. Am căutat de nebun o lege tăcută tacit prin Senat şi am găsit-o numai în momentul în care am aflat dintr-un articol ziua precisă şi apoi am citit zeci de pagini până am găsit unde se anunţa trecerea tacită… pentru că nu mergea funcţia search (am spus mai sus). Legea tacită trecută prin Camera Deputaţilor am căutat-o două zile şi nu am găsit-o. Nu mai vorbesc despre accesibilitatea Google, nici nu mai vreau să mă gândesc că prin funcţia de repertoriul legislativ a site-ului camerei deputaţilor (http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.frame) nu poţi avea acces la textul tuturor legilor şi numai la parte din ele. Niciodată nu am înţeles de ce se întâmplă acest lucru, poate este o schemă comercială care să te silească sa dai bani pe informaţie, deşi legal, pardon, conform legii, publicarea legilor se face pe cheltuiala Camerei Deputaţilor, parcă aşa ţin eu minte, iar prin publicare eu înţeleg facerea lor publică. Ce să fac?, să mă duc la bibliotecă de fiecare dată când vreau să consult o lege? Păi aş sta numai acolo. dacă există posibilitatea publicării electronice, şi există pentru că o poţi obţine, dar contra cost, un email cu ce se publică în monitorul oficial, de ce ar trebui să mă duc la bibliotecă.
Scuzaţi-mă, am făcut ce am făcut şi am ajuns să mă plâng. Însă accesul liber şi neîngrădit la lege este o durere cu care trăiesc de foarte mulţi ani. Nu poţi cere cetăţeanului să cunoască toate legile pe care le dă parlamentul (necunoaşterea legii nu este o scuză) dacă îi îngrădeşti mercantil cunoaşterea ei. Sigur, cei de la Monitor vor spune că biblioteca nu costă bani, dar tare aş vrea să văd eu cum reacţionează domniile lor dacă ar avea 20 de milioane de vizitatori zilnic. Mare of am la inimă cu aceasta Regie autonomă a Monitorului Oficial. Sub pretextul autofinanţării se fac profituri uriaşe iar Camera Deputaţilor, instituţia de care aparţine această regie, păstoreşte această stare de fapt. E drept că Monitorul Oficial mai tipăreşte, din când în când, câte o carte de politician. Gata! mă opresc!
V-am văzut în goana metroului! Felicitări pentru acest apostolat al normalităţii!
Şi am auzit, între celebrele anunţuri ATENŢIE, SE ÎNCHID UŞILE,
Ionel, Ionelule… O fi fost dedicaţie specială pentru Domnul Preşedinte, de ziua dânsului?
Mai ţin minte, Maestre, şi că pe uşa metroului a intrat o bătrânică, transfigurată, înseninată, zâmbind, fredonând Ionel Ionelule…
Mă mulţumesc, eu, un tânăr de 29 de ani, în numele bătrânilor şi tinerilor din Bucureşti, că ne înseninaţi cu îndrăzneaţa dvs. manifestare de normalitate!
Draga Mihnea, te rog sa ma crezi ca de cate ori cant asta in cadrul acestui spectacol ma gandesc doar la Iliescu. Imi face placere si cred ca si oamenilor care stau cu noi le place chestia asta si se bucura ca pot canta chiar impotriva celor care nu-l iubesc pe Presedinte.
Superb spectacolul de aseara tinut pe strada Smardan (poate locul cel mai nimerit pentru recrearea atmosferei de altadata) intre doua reprize de ploaie.
Abia astept intalnirea cu Teatrul Masca de azi, dar mai ales nu am sa ratez sambata 24 mai majoratul acestui minunat proiect unic in Romania.
PS: Ma bucur ca Vali a reusit sa monteze luminile si astfel am putut prinde si meciul