Rencontre avec un ami!
mai 17, 2008 by malaimare
Paris, reuniune mare la UNESCO, anunt infiintarea Comisiei Permanente pentru UNESCO in cadrul Parlamentului Romaniei, premiera mondiala.
Intalniri cu Directorul General Koichiro Matsura, Directorii Generali Adjuncti Barbarossa si, mai ales, Sayad. Ultimul nu-si ascunde deloc multumirea, stam de vorba intre patru ochi, accepta tot ceea ce ii cer si promite sprijin neconditionat. Sunt invitat sa fac parte din delegatiile UNESCO pentru intalnirile care urmeaza anul acesta, unele extrem de importante ( Grecia, intalnire cu sefii de state din Balcani), la care urmeaza sa fac lobby pentru ca sa nu ramanem singuri cu initiativa noastra.
La Delegatia Romaniei, Ambasadorul Nicolae Manolescu face o prezentare entuziasta a membrilor delegatiei pe care am condus-o, tin un discurs mai nonconformist, le place, mi se spune ulterior, si cred ca acest prim pas a fost facut asa cum trebuie.
Alerg la Louvre pentru ca am o intalnire la care ma gandesc de mai bine de 30 de ani. E acolo, firesc, sta in alta parte, normal, dar este la fel.
- Salut, ii spun.
- O, ai cam imbatranit, imi spune.
- Tu, in schimb, esti neschimbat.
- Ce vrei, eternitatea are vocatia unui laborator de cosmetica. Dar, te rog sa ma crezi, as da-o dracului pe toata pentru o clipita de activitate.
Tacem amandoi, vin tot felul de insi si se uita si fotografiaza. Nici nu clipeste, dar pare, intr-adevar, plictisit.
Ramanem singuri.
- Mai vii?
- As vrea.
- Iar peste 30 de ani?
- Ar fi o chestie, doar ca nu indraznesc sa am chiar atat de mult curaj. Voi veni mai repede.
- Vino intr-o zi de luni, poate te lasa astia, vom avea de vorbit.
- Imi spui?
- Cam le stii, ce vrei sa-ti mai spun?
-Ne-am intalnit atunci? De multa vreme astept un raspuns.
- Asta nu pot sa-ti zic, dar, daca simti ca atunci erai si tu acolo, eu zic ca nu este rau.
Am mai discutat un pic, apoi ne-am despartit. El a ramas asa, nemiscat, despartirile nu-l dor cine stie ce, eu am plecat, nelamurit chiar de tot, dar parca mai convins ca, de mult, atunci, langa el, langa prietenul meu SCRIBUL, am avut sansa sa traiesc in acel Egipt miraculos.
Afara soarele se juca dupa turnurile Parisului, amestecand totul, certitudini si indoieli intr-o splendida si vaporoasa roba de seara.
