M-am aflat in urma cu cateva zile la Botosani pentru a-mi vedea parintii si, fiind soare si cald mi-am zis sa fac si o plimbare prin oras, prilej pentru a-mi reaminti anii de copilarie si, mai ales, anii in care, parlamentar fiind, soseam saptamanal aici si, in felul meu, incercam sa determin o schimbare de optica, sa impun un punct de vedere privitor la modul in care arata orasul, oamenii, la modul in care orasul nostru se plaseaza in peisajul urban romanesc. Am fost cumplit de dezamagit. Nu ca nimic nu s-a intamplat dar parca lucrurile au dat inapoi, s-au coscovit la fel ca peretii caselor vopsite in toate felurile, fara urma de vreun oarecare gust estetic. La parterul caselor tot felul de buticuri prost gandite, prost organizate, cu marfa imposibil de privit, fiecare zugravit aiurea, cu firme prapadite si, ceea ce este mai neplacut, emanand o tristete de care se molipsesc putinii si dezinteresatii cumparatori. In spatele acestor case o tiganie fara margini, persoane claie peste gramada, in strada, asa cum le place lor, o mizerie lustruita parca si care te desconsidera ca trecator, nu ai ce face pe acolo, nu esti bine venit, ti se arunca priviri neprietenesti, este un spatiu definit de legi proprii. Ma gandesc la centrul vechi din Bucuresti, la spatiile asemanatoare din Varsovia, Praga sau chiar din miile de orase nemtesti mai mititele, asa cam ca Botosaniul. Carciunioare, spatii pentru artisti plastici, magazine cu produse culturale, culoare si caldura, civilitate, spatii care vorbesc cu mandrie despre comunitatile carora le apartin si, nu in ultima instanta, spatii care aduc enorm de multi bani. De ce nu se poate face asta si la Botosani? Nu ar fi clienti pentru niste restaurante cochete? Ba da! Nu sunt artisti plastici in Botosani care ar infrumuseta cu munca lor imaginea targului? Ba da! Sigur, edilii ar trebui sa-si asume responsabilitatea igienizarii spatiului, asigurarii unui cartier in care sa fie mutati tiganii, este neoie de vointa politica si civica. De ce nu se poate? La asta ar cam trebui sa se raspunda. Numai ca nu te poti astepta la vreun raspuns de la niste oameni ca accepta ca orasul lor sa nu aiba o gara, trenurile sa nu aiba vagoane de dormit si de clasa I, ca si cum nici nu ar exista pe harta. Am mers pe la Casa Sofian, de o tristete incomensurabila, pana si cainii comunitari i-au parasit curtea, cel mai frumos monument al orasului se prabuseste sub un munte de dezinteres, de criminal dezinteres, caci disparitia ei poate fi asimilata disparitiei dreptului nostru la mandrie, la trecut. Casa a fost donata de Cosmanca Mitropoliei Moldovei ( cu ce drept, de ce ) care nu are niciun interes fata de Botosani, dupa cum se vede. Casa Sofian arata ca acum zece ani si ma tem ca nu mai poate fi reconstruita. In situatii similare se afla numeroase alte monumente ale orasului incat am ajuns sa apreciez restaurarea casei de langa Liceul de Arta desi transformarea ei in carciuma este contrara legii si vinovati de asta se fac multi oameni, de la procurorul sef al orasului de acum multi ani pana la arhitectul sef al orasului de atunci, la care as adauga si pe reprezentantii Ministerului Culturii, dar, repet, mai bine asa decat o ruina. Incerc sa aflu daca teatrul din localitate are vreo repzentatie, il sun pe directorul acestuia si aflu ca nu au in aceasta seara spectacol, ca de maine cladirea acestuia intra in reparatii si ca politicienii locali au decis sa-l demita impotriva notelor mari acordate de oamenii de teatru din comisia de evaluare, cineva vrea postul lui si gata, afara. Trec cu masina pe langa parc si merg incet pentru ca imi era dor de el, iar un tanar asezat la volanul unei masini mitocanesti ma claxoneaza si ma injura desi avea loc berechet sa treaca pe langa mine. Noua generatie a Botosanilor se ridica, merge in gipane si nu se sinchiseste ca minunea noastra, Casa Sofian se prabuseste. Indiferenta este haina ticalosiei adesea.
Am venit acasa si am cerut un pahar de vin caci plimbarea mi-a facut rau, m-a intristat peste masura.
Ma gandesc serios sa scriu un serial privitor la motivele pentru care vreau sa plec din splendida si nefericita noastra tara, sa plec fizic, asa ca o forma de protest, caci sufleteste nu am cum sa o fac.
Tristeti botosanene!
martie 14, 2014 de malaimare
[…] Original Blog » […]